În urmă cu mai bine de opt ani, Teo Trandafir decidea să facă o transformarea radicală. Vedeta a trecut printr-o operație de micșorare a stomacului, iar de atunci stilul său de viață s-a schimbat. A început să piardă simțitor kilogramele în plus și a ajuns, în scurt timp, la greutatea ideală pentru ea. Anii au trecut, iar Teo Trandafir a reușit să se mențină în formă, iar acum a dezvăluit care sunt secretele ei.
Pentru cei care au încredere oarbă într-o astfel de intervenție, operația de micșorare a stomacului nu îți garantează victoria împotriva kilogramelor în plus. Mulți dintre oamenii care au apelat la această procedură au slăbit, dar, în scurt timp, au adunat la loc kilogramele pierdute. Teo Trandafir nu se numără printre aceștia pentru că a învățat că moderația este cheia.
Atunci când vine vorba despre mâncare, vedeta Kanal D are câteva reguli simple: nu mănâncă niciodată după ora 17:00 și își satisface toate mofturile culinare, dar cu moderație. Nu exagerează și mereu mănâncă doar cât să își liniștească pofta.
„Mănânc foarte, foarte puțin. Iau o farfuriuță de cafea și îmi imaginez că este un platou, în loc de lingură folosesc o linguriță. Nu mai mănânc după ora 17.00, este un fel de fasting pe care îl practic fără să vreau. Mănânc împreună cu colegii mei și apoi mănânc a doua zi tot împreună cu ei. Mănânc absolut orice, nu pot să beau nimic acidulat, nici măcar un pahar de vin.
Am înțeles că există o măsură în toate. Dacă mănânci jumătate de felie de pâine cu unt, poți combina foarte bine grăsimea cu carbohidrații, cu condiția să te oprești acolo. Dacă vrei să mănânci o amandină, orientează-te spre varianta mini și te oprești la una singură. Eu combin orice cu orice pentru că știu că voi mânca două linguri și mă opresc. Cantitatea este secretul. Mecanic nu pot face excese, pentru că am stomacul foarte mic”, a declarat Teo Trandafir, potrivit viva.ro.
(CITEȘTE ȘI: BURSUCU A SPUS ADEVĂRUL GOL-GOLUȚ! CUM SE ÎNȚELEGEA, DE FAPT, CU TEO TRANDAFIR: ”ÎȚI VINE SĂ EXPLODEZI”)
Teo Trandafir mai spune că pentru a te menține la greutatea ideală esențială este disciplina. Mulți oameni mănâncă fără să le fie foame, din plictiseală, ceea ce făcea și ea înainte. A învățat, însă, că organismul ei are nevoie doar de cât cere și nu trebuie bombardat cu tot felul de prostii. De când a suferit intervenția la stomac, vedeta mănâncă mult mai puțin și chiar dacă ar putea să își mărească porțiile, dorește să se mențină între niște limite.
„Mănânc destul de puțin, regula este să mănânc atunci când îmi este foame și cât trebuie. Nu exagerez niciodată, operația de gastric sleeve pe care am suferit-o nici nu mi-ar permite acest lucru. Încerc să nu mă duc la extreme. De exemplu, eu hamburgerul nu îl mănânc cu sos și chiflă, mănânc doar carnea din interior. Bineînțeles că există alimente pe care nu le consum, mai ales alimente care nu îmi plac. Eu, de exemplu, nu mănânc cozonac, pentru că nu îmi place”, spunea Teo Trandafir.
(VEZI ȘI: NU TE AȘTEPTAI LA ASTA! CE A FĂCUT TEO TRANDAFIR CU PRIMUL SALARIU CÂȘTIGAT: „AM PLÂNS” )